Dupa reteta australiana "Strawberry mousse hazelnut torte", nu este nici tarta, nici tort, ci este o prajitura rotunda, cu foi din albusuri, zahar, nuca macinata (alune, in original) si foarte putina faina, si spuma de capsuni, frisca, gelatina si galbenusuri. Textura aerata a spumei de capsuni si gustul dulce - acrisor se potrivesc de minune cu foile,ca de bezea, cu nuci. Preferabil ca foile si spuma sa fie preparate cu o zi inainte si tinute peste noapte la frigider, iar adoua zi sa se orneze cu zahar pudra, frisca si capsuni. Prajitura sa se consume toata intr-o zi, asa incat spuma sa nu se altereze, deoarece contine capsuni proaspete. Asadar, aveti nevoie de ajutoare la mancat, sunt sigura ca se gaseste cineva!!!
Ingrediente foi:
3 albusuri,
3/4 cana zahar,
1 si 3/4 cana nuca macinata, sau 170 g (alune, in original),
1/4 cana faina.
Spuma de capsuni:
aprox. 500 g capsuni (din care opriti si pt. ornat),
3 galbenusuri,
1/2 cana zahar,
1 lingura gelatina (10 g),
1/4 cana apa,
300 ml frisca batuta.
Pt. ornat aveti nevoie de 2 linguri zahar pudra si 200 ml frisca. Folositi o cana de 250 ml pt. a masura ingredientele.
Mod de preparare: Se bat albusurile spuma tare, se adauga zaharul, treptat. Se bate bine cu mixerul, pana se dizolva zaharul. Se combina nuca macinata cu faina si se pun peste albusuri. Se ung bine si se tapeteaza cu faina 2 tavi rotunde (preferabil cu fund detasabil), cu diametrul de 25 cm. Se imparte compozitia in mod egal si se toarna in cele 2 tavi. Se coc la foc mic, timp de 25 min. Dupa coacere se lasa 5 min sa se raceasca (nu mai mult, altfel se intaresc), apoi se desprind usor de tava, cu spatula si se lasa sa se raceasca complet.(Atentie mare, foile se rup foatrte usor!)
Pentru spuma, bateti galbenusurile intr-un vas mic, adaugati zaharul. Mixati capsunile cu un blender (nu uitati sa opriti cateva pentru ornament), adaugati galbenusurile. Puneti gelatina intr-un sfert de cana de apa, fluidizati gelatina, punand cana intr-un vas cu apa calda (atentie, sa nu fierbeti gelatina!), lasati sa se raceasca la temperatura camerei. Puneti gelatina peste compozitia cu capsuni. Amestecati pana se omogenizeaza.
Asamblare: Se pune folie alimentara in tava rotuna de tort, se asaza prima foaie, se toarna toata spuma de capsuni, peste care se asaza a doua foaie. Se acopera cu folia si se lasa la frigider peste noapte. A doua zi, se desface folia, se rastoarna prajitura pe un platou, se tapeteaza pe lateral cu nuca macinata (sau alune), se presara zahar pudra pe deasupra, apoi se orneaza cu frisca batuta si capsuni.
Pofta buuuna!
Ce tort frumos si apetisant. Arata de milioane si-n ce decor l-ai fotografiat! Verdeata, apa, ufff.
RăspundețiȘtergereDuminica frumoasa, tizule :P.
arata foarte foarte bine! Mi-e o pofta.....
RăspundețiȘtergereMultumesc, Alina! Tare te-as fi servit cu o portie buna!
ȘtergereMultumesc, Gaby si bun venit! Fotografia este facuta pe geamul de la bucatarie, da e frumos la noi, in schimb e mai greu cu aprovizionarea.
RăspundețiȘtergereUn tort super frumos si bun.Pup!
RăspundețiȘtergereArata tare delicios, te asteapta un premiu la mine pe blog ;)
RăspundețiȘtergerefoarte frumos, capsuni, nuca, frisca, exact pe gustul meu.
RăspundețiȘtergereO saptamana frumoasa sa ai.