miercuri, 26 decembrie 2018

Salata cu broccoli, morcovi si iaurt

Pe scurt, buchețele de broccoli si felii de morcovi, fierte puțin, amestecate cu unt, pătrunjel tocat, sare, piper, ienibahar, peste care se așază felii de ouă fierte, brânză rasă și din loc în loc un sos de iaurt cu verdețuri si zeamă de lamâie. Este o salată gustoasă, care se prepară ușor si rapid. Poate fi consumată ca atare sau împreună cu o carne fragedă.

Ingrediente:
o bucată broccoli,
2 morcovi,
o lingură de unt,
sare, piper, ienibahar (opțional),
2 ouă fierte, tari,
brânză telemea, rasă.
Sosul de iaurt:
250g iaurt cremos,
două fire mărar, tocat,
un fir ceapă verde,
o lingură zeamă de lămâie,
sare.
Mod de preparare:
Se spală broccoli, se înlătură tulpina, se rup buchețele mici. Morcovii curățați se taie felii potrivit de groase. Într-o oală încăpătoare se pun la fiert feliile de morcovi în apă cu sare. Când morcovii sunt aproape fierți, se adaugă buchețelele de broccoli. Se mai lasă puțin să fiarbă, cât să se pătrundă ușor (atenție, să nu fierbeți prea mult legumele!).
Se iau de pe foc si se scurg de apă. Se pun într-un castron și se adaugă untul, pătrunjelul tocat, puțină sare, piper și ienibahar. Se amestecă cu grijă, apoi se acoperă. Se curață ouăle și se taie în felii mai groase.
Pentru sos, se pune iaurtul într-un bol, se adaugă puțină sare, zeamă de lămâie, mărarul tocat și ceapa verde tăiată feliuțe subțiri.
Se așază pe farfurie buchețele de broccoli, felii de morcovi, 2 - 3 felii de ouă fierte, deasupra se rade puțină brânză și se toarnă din loc în loc câte o lingură de sos de iaurt. Delicios!

Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu