duminică, 24 noiembrie 2013

Sarmale ca la Lunca

,
Este român care să nu fi  mâncat sarmale "măcar o dată, doar odată-n viața lui", vorba cântecului? Mă îndoiesc! Și pentru ca și eu fac parte din acest neam de soi, iata am pregătit sarmale, de astă data așa cum se fac pe aici, pe la Lunca Ilvei, zonă în care locuiesc din anul 2000 încoace. E drept că am mai redus din cantitatea de grăsime, întrucât nu am pus în compoziția lor tradiționala slănină, dar m-am ținut aproape de rețeta bistrițeană adăugând un pic de afumătură, ceea ce în partea de sud a țării, de unde îmi trag obârșiile, nu se obișnuiește.
  Și dacă tot le-am pregătit, mă grăbesc să ajung cu aceste sărmaluțe în foi de varză, la fetele de la Transylvanian Kitchen, la Provocarea Dulce Românie.


Ingrerdiente:
o varză medie, proaspătă,
aprox.700 g carne porc, tocată,
200 g șuncă afumată (Kaiser),
100 g orez,
un ardei kapia,
o ceapă medie,
o linguriță de boia,
opțional, un cub concentrat de vită,
piper și sare, după gust,

o lingură de bulion,
opțional, o lingură zeamă de lămâie,
o frunză de dafin, cimbru, pătrunjel.
Mod de preparare:
  Se curata varza de foile vestede si cotor si se pune in apa fierbinte cu putina sare. Se lasa pe foc pana se patrund usor foile. Se imparte fiecare foaie pe jumatate, indepartand nervura groasa de pe mijloc.
   Se toaca marunt ceapa, ardeiul si sunca afumata (din care se pastreaza putin pentru pus pe deasupra, in oala), se pun intr-o tigaie de teflon si se calesc putin, adaugand o lingura de ulei. Se amesteca intr-un vas carnea tocata, orezul ales si spalat, legumele calite, sarea, piperul si restul condimentelor.
  Dintr-o varza medie eu am scos in jur de 50 de foi (jumatati), dintre care am umplut doar 35 de bucati, iar pe celelalte le-am tocat.
 
  Se ia o oala mare si se asaza un strat de varza tocata pe fundul ei. Deasupra se asaza soriciul de la sunca, taiat bucati. Se portioneaza amestecul de carne si se umple pe rand fiecare foaie de varza, incepand dintr-un capat. Se ruleaza strans si se introduc marginile in interior.
 
  Se asaza sarmalele in oala, unele langa altele, in straturi. Se acopera cu varza tocata si bucatele de sunca tocata. Se adauga din apa in care a fiert varza, cat sa acopere sarmalele, cimbru si o foaie de dafin. Se lasa sa fiarba la foc mic, timp de aproximativ 2 ore, completand cu apa din cand in cand, iar aproape de final se adauga bulionul. Daca preferati gustul acrisor, avand in vedere ca varza folosita este dulce, puteti adauga o lingura de zeama de lamaie in apa in care fierb sarmalele. Pentru un gust mai bun, coborati sarmalele la cuptor pentru cateva minute, la foc potrivit, in vasul acoperit si lasati-le pana scade putin apa.
 Optional, se servesc cu o lingura de smantana (de Lunca Ilvei! :))).
Pofta buna!

8 comentarii:

  1. Delicioase darmalutele tale. Locuiesti in Lunca dintre Reghin si Bistrita?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Cristina! Locuiesc un pic mai sus, in Lunca Ilvei, la granita dintre jud. Bistrita-Nasaud si jud.Suceava.

      Ștergere
  2. Extraordinare trebuie să fie!! Îmi lasă gura apă!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos le-ai aliniat inainte de a le inveli in foaie de varza... Sarmalutele sint printre mincarurile pe care le maninca si sotul (italian) si fetita noastra, mai ales cu smintina deasupra... Delicioase, as minca oricind !

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-e tare pofta!!! Arata foarte apetisant, pupici :*

    RăspundețiȘtergere