luni, 31 august 2020

Prăjitura Teo cu iaurt

Este o prăjitură pufoasă cu aromă de fructe de pădure și ciocolată. Blatul este cel de la prăjitura cu vișine , doar că aici se taie în 24 de cuburi care se așază apoi într-o tavă mai mare, lăsând un spațiu de aprox. 1cm  între ele. Se toarnă deasupra crema de iaurt și se bate bine tava de masă, astfel încât crema să pătrundă printre cuburi. În felul acesta se formează dungi de forma literei T pe fiecare cub.
Și pentru că Teodorei mele îi place mult această prăjitură, am numit-o după numele ei!

Ingrediente blat:
8 ouă,
8 linguri zahăr,
1 linguriță esență vanilie,
6 linguri făină,
2 linguri cacao,
1 linguriță praf de copt,
un praf de sare.
Cremă:
400 g iaurt de fructe de pădure (sau de vișine),
200 ml frișcă lichidă,
20 g gelatină (2 pliculețe),
160 ml apă rece,
200 g zahăr pudră cu aromă de vanilie,
50 g stafide mici,
1 linguriță esență de vanilie.
Glazură:
180 g ciocolată amăruie,
200 ml frișcă lichidă,
nucă de cocos.
Mod de preparare blat:
Se bat albușurile spumă, se adaugă zahărul treptat. Se bat gălbenușurile cu vanilia și se adaugă peste albușuri, amestecând încet cu o spatulă, de jos în sus. Se adaugă câte o lingură de făină, apoi cacaua treptat, praful de copt și sarea. Se toarnă compoziția într-o tavă de 32 cm / 22 cm, acoperită cu hartie de copt, unsă puțin. Se coace la foc mic aproximativ 25 minute.


 Se lasă să se răcească și se taie în 24 de bucăți. Se așază cuburile într-o tavă de 37 cm / 27 cm, lăsând un spațiu de apoximativ 1 cm între ele.
Pentru cremă, se bate frișca lichidă, se adaugă iaurtul, zahărul pudră și vanilia. Se pune gelatina în apa rece și se lasă câteva minute, apoi se fluidizează în baie marină (atenție, să nu se fiarbă!). Se toarnă peste compoziția cu frișcă și iaurt. Se adaugă și stafidele, spălate în prealabil.
Se toarnă crema în tavă, peste bucățile de blat, se bate bine tava de masă, astfel încât crema să pătrundă bine printre cuburi. Se nivelează stratul de cremă de deasupra, apoi se pune tava la congelator timp de 10 minute, până se întărește crema.
Pentru glazură, se pune frișca la încălzit, la foc mic, se adaugă ciocolata ruptă bucățele și se amestecă până se omogenizează. Se presară deasupra nucă de cocos. Se pune prăjitura la frigider și se lasă până a doua zi.
 Se înlătură marginile, apoi se porționează prăjitura astfel încât litera T să fie pe mijlocul fiecărui cub.

Poftă bună!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu