marți, 22 decembrie 2015

Salata de pui cu măr și rodie

Iată o salată cu semințe de rodie, țelină Apio, măr, ananas, carne de pui și arahide. Este hrănitoare, gustoasă, plină de vitamine și ușor de preparat.
Ingrediente:
1 măr roșu, mare, tăiat cubulețe,
1 tulpină țelină Apio, tăiată feliuțe,
1 cană ananas, bucăți,
1 cană carne pui preparată (fiartă sau prăjită), fâșii,
1 cană semințe rodie,
1/4 cană arahide prăjite sau migdale,
1/2 cană maioneză preparată dintr-un gălbenuș de ou, ulei, muștar, zeamă de lămâie, sare.
1/2 cană iaurt.
 Folosiți o cană de 250 ml pentru măsurarea ingredientelor.
Mod de preparare: 
Se amestecă maioneza cu iaurtul. Se rupe carnea de pui în fâșii, se taie fructele cubulețe și țelina feliuțe. Se amestecă toate ingredientele într-un vas încăpător.
Salata se servește imediat după preparare.
Poftă bună!

Un comentariu:

  1. Asta e o ciudatenie de salata exact pe gustul meu, o tin minte pentru cand mai fac rost de o rodie!

    RăspundețiȘtergere