luni, 25 august 2014

Supa crema de rosii

 
Este o supă densă cu gust dulce acrișor, din roșii și ceapă călită ușor în unt. Se consumă ca atare, cu crutoane sau poate fi folosită la prepararea mâncărurilor cu paste făinoase. Am fost mirată să văd că în această supă se pune un sfert de linguriță de bicarbonat de sodiu. (De ce? Nu se poate și fără?) Se procedează astfel pentru a reduce aciditatea roșiilor și pentru a putea adăuga înspre final laptele, fără să se brânzească. Ideal ar fi să folosiți roșii de grădină, mai dulci.
După rețeta Tomato Soup din cartea M.Country-Style Recipes.

Ingrediente:
3 linguri unt,
o ceapă medie, tocată mărunt,
3 linguri făină,
2 căni roșii, tăiate cubulețe (sau o conservă de 800 g de roșii)
1/4 linguriță bicarbonat de sodiu,
1 linguriță sare,
2 lingurițe zahăr,
un praf de piper negru,
3 căni lapte.
Cana folosită este măsura americană 1 cup = 250 ml.
Mod de preparare:
Se călește ceapa în unt până își schimbă puțin culoarea. Se adaugă făina treptat și se amestecă bine. Se pun roșiile, bicarbonatul, sarea, zahărul și piperul, și se lasă să fiarbă puțin. La sfârșit se adaugă laptele, se amestecă, se lasă să se încălzească compoziția fără a o fierbe și se oprește focul. Se trece prin sită și se mestecă cu o lingură de lemn.
Poftă bună!

Un comentariu: