sâmbătă, 20 octombrie 2012

Batoane cu dovleac

Va prezint noua mea descoperire: o prajitura cu bucatele de dovleac, nuci si nuca de cocos, cu aroma de vanilie, scortisoara, ghimbir si ienibahar. Se prepara usor si nu este nici foarte scumpa. Si pentru ca nu stiam cu ce sa ma prezint la Provocarea Dulce Romanie din luna octombrie, gazduita de Mihai de la Placeri simple, iata ca am dat peste reteta aceasta care este tocmai buna! Va invit cu drag sa o incercati, gustul este de neuitat! Probabil o sa va faceti provizii de dovleac in congelator, cum am facut eu dupa ce am gustat prajitura aceasta!:)))
Dupa reteta Pumpkin Bars din M.Country-Style Recipes.
Ingrediente:
250 g margarina,
2 cani zahar brun (sau zahar alb plus 1 lingura miere),
2 oua,
1/8 lingurita pudra de vanilie Bourbon,
2 cani faina,
1 lingurita praf de copt,
1/4 lingurita bicarbonat de sodiu,
1/2 lingurita sare,
1 lingurita scortisoara,
1/4 lingurita ghimbir pudra,
1/4 lingurita ienibahar (allspice),
1 cana dovleac de placinta, taiat cubulete si fiert usor,
1 cana cocos razuit,
1/2 cana nuci, bucati.
Folositi o cana de 250 ml pentru masurarea ingredientelor.
Mod de preparare: se bate margarina cu zaharul, se adauga ouale si vailia. Separat se amesteca ingrdientele uscate, cernute, respectiv: faina, praful de copt, bicarbonatul, sarea si condimentele. Se adauga  cate putin din ingredientele uscate peste margarina, alternativ cu bucatelele de dovleac (eu am pus o cana cu varf, de dovleac, ca sa fie mai mult). Se amesteca usor cu lingura, se pun si nucile si fulgii de cocos. Se toarna compozitia intr-o tava (22,5 cm/37,5 cm) unsa, sau acoperita cu hartie de copt (eu am folosit tava emailata de la aragaz). Se intinde compozitia uniform, in toata tava, folosind o lingura. Se coace la foc potrivit, timp de 25 minute, sau pana se rumeneste putin. Eventual, se pudreaza cu zahar pudra cu aroma de vanilie. Dupa racire se taie in forma de batoane.
 Prajitura este frageda, aromata, iar dovleacul acela se topeste in gura! Pofta buna!!!


6 comentarii: