Este un tort ușor, cremos cu gust intens de ciocolată. Foarte bun! Copiii (și nu numai) l-au mâncat cu poftă, de ziua Teodorei, anul acesta. Baza celor trei straturi de ciocolată este o budincă din gălbenușuri, lapte și vanilie de Bourbon. Fructele acrișoare completează foarte bine gustul și textura cremoasă a tortului.
Pagini
▼
miercuri, 25 decembrie 2019
joi, 12 decembrie 2019
Islere
Sunt niște biscuiți simpli cu unt și nucă, fără ouă și fără praf de copt, lipiți doi câte doi cu o cremă delicioasă de ciocolată. Pot fi lipiți și cu gem acrișor, la alegere, iar deasupra se ornează cu ciocolată topită. Foarte fragezi și foarte buni, se topesc în gură (și de pe farfurie :))!!!
miercuri, 13 noiembrie 2019
Conopida cu brânză, la cuptor
Peste conopida fiartă puțin se toarnă un sos din lapte, făină, unt și brânză cheddar si se acoperă cu un strat de pesmet și brânză rasă. Se pune la cuptor până se topește brânza. Poate fi o garnitură potrivită pentru o carne de pui prăjită ușor. Foarte gustoasă!
marți, 24 septembrie 2019
Aperitiv cu ardei si vinete
Acest aperitiv cu gust dulce-acrișor se aseamănă cu tradiționala zacuscă. Spre deosebire de aceasta, însă, conține puțin oțet și zahăr. Se prepară relativ repede, având în vedere că legumele nu se coc înainte, ci doar se fierb puțin într-un lichid format din apă, sare, zahăr și oțet. Legumele se toacă și apoi se lasă să scadă la foc mic, timp de o oră, adăugând ulei, treptat, în cantități mici.
Fiind rețeta mamei, nu poate fi decât bună! Vă invit să o încercați!
Fiind rețeta mamei, nu poate fi decât bună! Vă invit să o încercați!
marți, 9 iulie 2019
Pui cu sos dulce acrișor
Este un sos cu piept de pui, legume, ananas și castane, cu gust dulce - acrișor, care se servește peste orez fiert. Rețeta se prepară ușor și este pentru 6 - 8 persoane.
După rețeta Sweet & Sour Chicken, din cartea Mennonite Country-Style Recipes.
După rețeta Sweet & Sour Chicken, din cartea Mennonite Country-Style Recipes.
joi, 13 iunie 2019
Albă ca zăpada
Oare este vreun român care să nu fi auzit de prăjitura Albă ca zăpada? Cei din generația mea au gustat-o sigur! Este prăjitura cu foi și cremă de lămâie, cu care mamele noastre ne-au îndulcit copilăria. Face parte din categoria prăjiturilor vechi, dar bune. Se prepară relativ ușor, însă trebuie lăsată timp de o zi la frigider, până se frăgezesc foile. Este aromată, delicioasă și răcoroasă!
Aici am încercat rețeta din revista PRACTIC Cărticica practică nr.2 / 2015.
Aici am încercat rețeta din revista PRACTIC Cărticica practică nr.2 / 2015.
luni, 3 iunie 2019
Foi cu cremă de lămâie și ciocolată
Foile sunt cu smântână și unt, iar în două dintre ele se pune cacao. Deasemeni, într-o parte din cremă se pune cacao, iar în restul zeamă și coajă de lămâie. Este o prăjitură dulce-acrișoară, și frumoasă și gustoasă, care dispare repede de pe farfurie!
miercuri, 22 mai 2019
Prăjitură cu vișine și cremă de gălbenușuri
Este o prăjitură delicioasă, cu gust intens de ciocolată, vișine și cremă fină de frișcă și vanilie. Blatul este după rețeta de chec cu albușuri, a Violetei de la Caietul cu rețete, este foarte bun și simplu, dar eu am ales să-l acopăr cu crema cu gălbenușuri de la prăjitura cu cocos. O combinație reușită!
joi, 16 mai 2019
Best ever muffins
Aceste brioșe cu afine sunt delicioase, sunt numai bune de pus în pachețel la școală, pentru cei mici, dar și de savurat alături de o cafea, dimineața, pentru cei mari. Se prepară foarte ușor și rapid. Se pot adăuga, pentru un plus de gust, nuci și bucățele de ciocolată.
După rețeta americană Best ever muffins.
După rețeta americană Best ever muffins.
miercuri, 15 mai 2019
Frittata cu broccoli și roșii
Este o mâncare cu ouă, brânză și legume, care poate fi servită ca mic dejun, ori ca o garnitură alături de o carne fragedă și o salată de sfeclă roșie, la prânz. Se prepară rapid și ușor.
marți, 23 aprilie 2019
Cozonac
Fie că sunt cu nucă, fie că sunt cu mac, cu stafide sau rahat, cozonacii sunt întotdeauna buni. De această dată am folosit doar gălbenușurile de la ouă și ulei amestecat cu unt topit, iar cozonacii au ieșit fragezi și pufoși. Rețeta este pentru patru cozonaci medii, doi împletiți și doi simpli.
joi, 11 aprilie 2019
Prăjitura Negro
Este o prăjitură simplă, cu foi, cremă de cacao și nuci. Se coc patru foi, dintre care două se fărâmă și se adaugă în umplutura de cacao. Rețeta am găsit-o în revista Practic în bucătărie, nr. 1 din 2015. Se prepară relativ ușor, este ieftină și bună și poate fi păstrată mai multe zile la frigider.
marți, 2 aprilie 2019
Tort Diplomat
Este rețeta clasică cu ouă, gelatină și frișcă, pe care am adaptat-o pentru o tavă rotundă cu diametrul de 28 cm. Un tort răcoros, delicios și plin de fructe!
marți, 19 martie 2019
Știucă la cuptor
Peștele curățat, se umple cu felii de lămâie și usturoi, apoi se pune la cuptor, cu vin alb și rozmarin. Ușor de gătit și foarte gustos!
vineri, 8 martie 2019
Tort cu biscuți și fructe de pădure
Este un desert cu biscuiți, cremă de cacao, nuci și multe fructe, gustos și foarte aromat. Puteți folosi afine și zmeură sau coacăze roșii și coacăze negre. Se prepară rapid, dar trebuie lăsat la frigider câteva ore, preferabil peste noapte, până se întărește crema cu gelatină.
luni, 18 februarie 2019
Ruladă de pui cu prune uscate și caju
Carne fragedă de pui, cu o umplutură de prune uscate, șuncă afumată și caju. Rețeta originală este cu costiță și migdale, din revista Sărbători cu gust! - LIDL
marți, 15 ianuarie 2019
Tort cu Nesquick
Este un tort cu 3 blaturi cu nucă, acoperite cu un strat subțire de ciocolată, cremă cu Nesquick și frișcă. Ușor crocant datorită nucilor și foiței de ciocolată , cremos și delicios!