Pagini

marți, 2 aprilie 2019

Tort Diplomat

Este rețeta clasică cu ouă, gelatină și frișcă, pe care am adaptat-o pentru o tavă rotundă cu diametrul de 28 cm. Un tort răcoros, delicios și plin de fructe!

Ingrediente umplutură:
6 ouă,
300 g zahăr,
20 g gelatină,
400 ml lapte,
500 ml fișcă lichidă,
2 portocale, 2 kiwi, 1 banană, 300 g struguri albi fără sâmburi.
***
Un blat pandișpan simplu.
***
Decor:
200 ml frișcă lichidă,
1 lingură zahăr pudră,
2 kiwi, felii subțiri,
cocos răzuit.
Mod de preparare:
  Se bat ouăle ușor, ca pentru omletă, se amestecă cu laptele și zahărul. Se face o budincă, pe baie marină, amestecând constant, până se îngroașă. Se lasă să se răcească.

  Se taie fructele cubulețe, eventual se acoperă cu folie alimentară, să nu-și schimbe culoarea.
  Se dizolvă gelatina în 150 ml apă rece, apoi se diluează în baie marină. Atenție să nu se fiarbă! Se toarnă gelatina diluată  în crema de ouă, răcită.
  Se bate frișca și se amestecă cu crema de ouă, răcită.

  Se unge o tavă rotundă ( cu diametrul de 28 cm), cu inel detașabil, se așază blatul pandișpan în tavă. Peste blat se toarnă un strat de cremă, apoi se pune un strat de fructe, din nou cremă și din nou fructe. Se încheie cu un strat de cremă. Se acoperă cu folie alimentară și se lasă la frigider timp de 12 ore.
După ce s-a întărit crema, se desprinde tortul de pe marginea tăvii, cu un cuțit cu lamă subțire. Apoi se desface inelul, se scoate tortul și se așază pe un platou. Se îmbracă cu frișcă și se ornează cu felii subțiri de kiwi. Opțional, se presară nucă de cocos pe deasupra.
Poftă bună!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu