Pagini
▼
joi, 28 noiembrie 2013
Tort de ananas, intors
Cine a apucat vremurile de trista amintire, din asa zisa "epoca de aur", stie cum e sa pastrezi chiar si ambalajul de la ciocolata amaruie Mara, aproape singura pe care o gaseai in cofetarie si asta daca aveai ceva cunostinte care sa lucreze acolo. Imi amintesc ca aveam o colectie de astfel de ambalaje (oare ce mai colectioneaza copiii nostri astazi?), erau de culoare rosie si verde cu o floare alba si un chip de femeie intr-o parte. Mai presus de toate imi vine in minte mirosul poleiului, pe care il adulmecam cu jind, dupa ce ciocolata impartita la toti membrii familiei, se termina in cele din urma. Si pentru ca asa am crescut, obisnuita fiind sa pastrez multe lucruri, am gasit peste ani si ani printre hartiutele mele cu retete, mai multe ambalaje de la prafuri de copt, scrise in nemteste. Acolo am gasit si aceasta reteta pe care am descifrat-o prin bunavointa unui cunoscator de limba germana. Eu am fost foarte bucuroasa de descoperirea mea si m-am gandit s-o impartasesc cu voi.
Asadar, din colectia "Retete de pe dosul plicului de praf de copt", va prezint "Tortul de ananas, intors", pe cat de simplu, pe atat de bun si aspectuos.
Ingrediente blat:
30 g unt sau margarina, pentru uns tava,
100 g zahar brun, pentru tapetat tava,
6 felii de ananas (eu am folosit mai multe pentru ca am umplut si spatiile dintre felii cu bucatele de ananas),
6 cirese cocktail (eu am pus visine din compot),
125 g unt,
6 oua,
jumatate flacon aroma de lamaie pentru copt,
200 g zahar,
un plic praf de copt (2 lingurite),
250 g faina,
un praf de sare.
Pentru garnitura:
50 g zahar pudra,
doua linguri mari de apa,
fulgi de ciocolata.
Eu am ornat si cu putina frisca.
Pregatirea:
Cantitatea mai mica de unt se topeste si se unge cu ea o tava de copt cu diametrul de circa 26 cm. Zaharul brun se presara uniform in tava (eu am imbracat tava cu hartie de copt pe care am uns-o in prealabil si am presarat-o cu zahar brun). Feliile de ananas se asaza in tava si in mijlocul fiecarei felii se pune cate o cireasa (eu am pus visine, cu tot cu samburi, pe care le-am asezat simetric si intre felii, nu doar in centru).
Cantitatea mai mare de unt se topeste si se lasa sa se raceasca. Se separa 6 oua, galbenusurile se bat spuma cu zaharul si se adauga treptat cate putin din untul lichid si aroma de lamaie. Albusurile se bat spuma si se adauga usor peste galbenusuri, impreuna cu praful de copt si faina cernuta.
Aluatul format se asterne uniform peste feliile de ananas si se baga la cuptorul preincalzit la 175 grade C, pentru circa 60 de minute. Se recomanda ca sub tava de copt sa se puna o folie de aluminiu, mai groasa.
Dupa coacere se lasa la racit, apoi se rastoarna tortul pe un platou, asa incat ananasul sa fie deasupra. Se amesteca zaharul pudra cu apa, se umezeste marginea si se lipesc fulgii de ciocolata. Optional decorati cu frisca pe margine.
Parca ar merge un pic insiropat blatul cu zeama de la compot, inainte de a-l rasturna pe platou; asta am sa fac cu siguranta data viitoare cand am sa-l prepar. In rest: tortul este delicios!!!
Pofta buna!
Arata foarte bine. Eu fac un astfel de tort cu mere. Dar am sa incerc si cu ananas.
RăspundețiȘtergereCred ca-i bun si cel cu mere, o sa incerc si eu. Multumesc, Cristina!
ȘtergereO rasturnata cu ananas cum ar veni, nu-i asa? Buna de tot!! Copiii din ziua de azi colectioneaza dvd-uri si zombie...cel putin al meu ;-) puup
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru vizita, Liana! Tare as vrea sa vad si eu colectia de "zombie" a lui Tudor!:))
ȘtergereFoarte bun acest tort!!
RăspundețiȘtergereMultumesc, Haplea!
ȘtergereCe bun trebuie sa fie...:)
RăspundețiȘtergereO trec la favorite!
cred ca este racoritor! buna idee!
RăspundețiȘtergere