joi, 11 aprilie 2019

Prăjitura Negro

Este o prăjitură simplă, cu foi, cremă de cacao și nuci. Se coc patru foi, dintre care două se fărâmă și se adaugă în umplutura de cacao. Rețeta am găsit-o în revista Practic în bucătărie, nr. 1 din 2015. Se prepară relativ ușor, este ieftină și bună și poate fi păstrată mai multe zile la frigider.
Ingrediente foi:
250 g unt sau margarină,
600 g făină,
180 g zahăr pudră,
2 ouă,
1/2 linguriță bicarbonat,
20 ml lapte,
un praf de sare.
Umplutură:
250 g nuci măcinate,
200 g zahăr pudră,
40 g cacao,
1 fiolă esență de rom,
aprox. 100 g gem, la alegere.
Mod de preparare:
Se amestecă untul cu zahărul, sarea și ouăle. Se adaugă făina și bicarbonatul dizolvat în puțin oțet sau zeamă de lămâie, și atât lapte cât este necesar pentru a obține un aluat de consistență potrivită. Se frământă puțin, apoi se împarte aluatul în patru părți egale. Se întind patru foi și se coc pe dosul tăvii (32cm/ 22cm), la foc mic, până se rumenesc ușor.

Umplutura:
Două dintre foi se rup în bucățele și se amestecă cu nucile, zahărul și cacaua. Se stropește compoziția cu apă, amestecînd ușor, până se obține o pastă potrivit de moale. Se pune și esența de rom.

Se unge o foaie cu un strat subțire de gem, se întinde deasupra umplutura de cacao. Se nivelează uniform. Se unge și ultima foaie cu gem și se așază cu partea unsă peste umplutura de cacao. Se presează ușor cu mâna, să se lipească de umplutură.

Se acoperă și se lasă prăjitura la frigider până a doua zi. Se taie în batoane lungi de 6 - 7 cm, și înguste de 3 cm. Opțional, se pudrează cu zahăr pudră pe deasupra.
  Poftă bună!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu